Mediul inconjurator

Planeta noastra, Pamantul, s-a nascut in urma cu 4,6 miliarde de ani. Dar, pe vremea aceea, nu avea aspectul de azi: rocile, apa si aerul s-au format incetul cu incetul si apoi a aparu viata.In urma cu 4,6 miliarde un nor imens de materie gazoasa si pulberi care se invartea in spatiu s-a condensat si a dat nastere unei stele, Soarele. In apropierea Soarelui, pulberile de roca s-au aglomerat si-au formar cele 9 planete ale sistemului Solar, printre care si Pamantul. De la formarea sa, Pamantul a evoluat mult. Istoria sa a fost marcata de evenimente importante, ca formarea oceanelor, aparitia vietii, aparitia sau disparitia unor animale si plante. Oamenii de stiinta au numit prima perioada din istoria Pamantului Precambrian-ul (acum, 4,6 miliarde-540 milioane-de ani).

Urmeaza apoi patru perioade numite ere geologice: Era Primara (acum 540-245 milioane de ani), Era Secundara (245-64 milioane de ani), Era tertiara (acum 65-2 milioane de ani), si, in sfarsit, Era Cuaternara (acum 2 milioane de ani-pana in zilele noastre).Din acele timpuri pana astazi, Pamantul a cunoscut o serie de schimbari majore in ceea priveste aspectul mediului inconjurator.Prin mediu înconjurător sau mediu ambiant se înţelege ansamblul de elemente şi fenomene naturale şi artificiale de la exteriorul Terrei, care condiţionează viaţa în general şi pe cea a omului în special. Sensul dat acestei noţiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimţite. O altă definiţie o găsim în Legea protecţiei mediului, în care mediul înconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.

Bineînţeles că starea mediului înconjurător, ce depinde numai şi numai de fiecare dintre noi, ne afectează în mod direct viaţa şi sănătatea noastră. Această temă “Un mediu curat – o viaţă sănătoasă”, ar trebui să fie o deviză pentru întreaga populaţie a globului. Este nevoie de mai multă atenţie şi de mai multă responsabilitate din partea fiecărui cetăţean pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apă curată şi pentru a putea folosi condiţiile de viaţă pe care ni le oferă natura. Însă, se pare că oamenii tratează cu neglijenţă acest aspect important al vieţii lor, ceea ce duce la agravarea procesului de poluare şi distrugere a mediului şi implicit la distrugerea sănătăţii fiecăruia dintre noi şi a celor din jur.

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social – economice a acestuia.Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării.

Poluarea mediului privită îndeosebi prin prisma efectelor nocive asupra sănătăţii a îmbrăcat de-a lungul timpului mai maulte aspecte concretizate în diferite tipuri de poluare şi anume:

1. Poluarea biologică, cea mai veche şi mai bine cunoscută dintre formele de poluare, este produsă prin eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a germenilor microbieni producători de boli. Astfel, poluarea bacteriană însoţeşte deopotrivă omul, oriunde s-ar găsi şi indiferent pe ce treaptă de civilizaţie s-ar afla, fie la triburile nomade, fie la societăţile cele mai evoluate. Pericolul principal reprezentat de poluarea biologică constă în declanşarea de epidemii, care fac numeroase victime. Totuşi, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent, poluarea biologică – bacteriologică, virusologică şi parazitologică, are o frecvenţă foarte redusă.

2. Poluarea chimică constă în eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a diverselor substanţe chimice. Poluarea chimică devine din ce în ce mai evidentă, atât prin creşterea nivelului de poluare, cât mai ales prin diversificarea ei. Pericolul principal al poluării chimice îl reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.

3. Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie, medicină etc.. Pericolul deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici, au consecinţe serioase asupra echilibrului psihomatic al individului. Un număr tot mai mare de persoane din oraşele aglomerate recurge la specialiştii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru starea lor proastă (anxietate, palpitaţii, amnezii neşteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap). În sfârşit nu putem trece cu vederea poluarea termică, poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influenţe puternice asupra mediului înconjurător, în special asupra apei şi aerului, şi, indirect, asupra sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării fizice, ca şi timpul relativ scurt de la punerea ei în evidenţă, o face mai puţin bine cunoscută decât pe cea biologică şi chimică, necesitând eforturi deosebite de investigare şi cercetare pentru a putea fi stăpânită în viitorul nu prea îndepărtat.

Însă cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai ales a celei subterane. Poluarea solului este considerată ca o consecinţă a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzătoare, datorată îndepărtării şi depozitării la întâmplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deşeurilor industriale sau utilizării necorespunzătoare a unor substanţe chimice în practica agricolă. Ţinând seama de provenienţa lor, reziduurile pot fi clasificate în:

- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinţe şi localuri publice;

- reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare şi au o compoziţie foarte variată în funcţie de ramura industrială şi de tehnologia utilizată (în industria alimentară – predominant componente organice, pe când în industria chimică, metalurgică, siderurgică, minieră – predominant substanţe chimice organice sau anorganice);

- reziduuri agro – zootehnice, legate îndeosebi de creşterea şi îngrijirea animalelor;Elementele poluante ale solului sunt de două categorii: - elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziţi), eliminate de om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferitele reziduuri (menajere, animaliere, industriale);

- elemente chimice, sunt în cea mai mare parte, de natură organică. Importanţa lor este multiplă: ele servesc ca suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le degradează etc.

Ca măsuri de prevenire şi combatere a poluării solului sunt: colectarea igienică a reziduurilor menajere în recipiente speciale, îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai scurte a reziduurilor colectate în afara localităţilor, depozitarea controlată sau tratarea corespunzătoare a reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor, utilizarea în agricultură, ca îngrăşământ natural, a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor etc.Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organism multiple funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.

La poluarea apei contribuie un număr mare de surse, care sunt clasificate în:

Surse organizate:

- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe şi instituţii publice, bogate în microrganisme, dintre care multe patogene;

- apele reziduale industriale, provenite din diverse procese de fabricaţie sau sunt utilizate la transport, ca solvent sau separator, la purificarea şi spălarea materiilor prime, semifinite şi finite, sau a ustensilelelor şi instalaţiilor, şi au o compoziţie heterogenă.

- apele reziduale agro – zootehnice, provenite mai ales ca urmare a utilizării apei în scopuri agricole (irigaţii), cât şi pentru alimentarea animalelor şi salubritatea crescătoriilor de animale.

Nutritia plantelor-nutritia minerala

Plantele verzi absorb în mod predominant substanţele minerale, din care, prin asimilaţie clorofiliană, sunt sintetizate substanţele organice. Lor li se alătură şi bacteriile chemoautotrofe, lipsite de pigmenţi asimilatori, dar capabile să sintetizeze substanţe organice din cele anorganice. Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmenţii asimilatori sunt incapabile să sintetizeze substanţe organice din cele minerale, şi de aceea, ele utilizează substanţe organice existente în mediul lor de viaţă. Aceste plante se numesc heterotrofe. Elementele chimice, din nutriţia plantelor cu substanţe anorganice sau cu substanţe organice, devin elemente de constituţie ale unor substanţe care participă la structura protoplasmei şi a pereţilor celulari.

De asemenea, aceste elemente intră şi în structura chimică a unor substanţe energetice, dintre care cele mai importante sunt hidraţii de carbon, grăsimile şi proteinele, care prin degradare aerobă sau anaerobă, furnizează energia necesară proceselor vitale. Proporţia cantitativă a elementelor chimice din corpul plantelor variază, iar acestea sunt împărţite convenţional în macroelemente, a căror cantitate variază între 0,01 şi 10% din substanţa uscată, microelemente, a căror cantitate variază între 0,00001 şi 0,001% din substanţa uscată şi ultramicroelemente, a căror cantitate este mai mică de 0,00001 din substanţa uscată. Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl şi Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, şi altele. Când în nutriţia plantelor lipseşte sau este insuficient un element chimic necesar, apar boli fiziologice, însoţite de încetinirea sau oprirea creşterii rădăcinii, a tulpinii, a frunzelor, sau a fructelor.I.Rolul fiziologic al macroelementelorMulte macroelemente sun absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor. Acestea sunt N, P, K, Ca, S şi Mg. La anumite grupe de plante se mai adaugă şi Na, Cl şi Si. 1.Azotul este un element plastic. El intră în structura moleculelor de nucleoproteine, protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, în structura apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmenţilor fotosintetici (clorofile şi ficobiline) şi a stearidelor vegetale. Carenţa azotului în nutriţia plantelor duce la îngălbenirea frunzelor la încetinrea sau oprirea creşterii acestora. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, la formarea abundentă a frunzelor şi la mărirea sensibilităţii la boli. Azotul poate fi luat de plante din sol, din apă, din atmosferă şi chiar din corpul altor organisme.2.Fosforul este absorbit din mediu sub formă de ioni PO3- , ajunge în celulă fără a fi redus şi intră în compoziţia unor compuşi organici de mare însemnătate fiziologică. El participă la alcătuirea fosfoprotidelor şi fosfolipidelor din protoplasmă şi nucleu, fosfolipidelor din grăunciorii de amidon şi aleuronă, lecitinelor din citomembrane, fitinei şi a nucleotidelor, cu grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intră în compoziţia unor coenzime. El îndepiâlineşte rolul energetic central în reacţiile de sinteză şi de oxidare biologică. El participă în fotosinteză, glicoliză, ciclul Krebs, sistemul Redox al lanţilui respirator, etc. Fosforul favorizează de nutriţie, de creştere, de înflorire şi fructificare, depunrea hidraţilor de carbon în fructe, sfecla de zahăr, tuberculi. Micşorează consumul specific de apă al plantelor. Fosforul se acumulează în organele tinere şi în seminţe. În lipsa lui, plantele rămân mici, rădăcinile sunt lungi şi rare, tulpina rigidă, frunzele verde-închis, până la albastru-verde, luând de multe ori o culoare roşie sau purpurie.

Reactia organismului la factorul termic

Hidrotermoterapia este domeniul medicinei fizice in care se realizeaza schimburi de energie calorica intre organism si diverse medii, acestea declansand reactii de adaptare si efecte asupra aparatelor si sistemelor organismului uman.
Aceste schimburi calorice utilizeaza ca vetor apa, la care se pot adauga gaze, co2, sulf etc., saruri minerale, substante vegetale s.a.
Factorii activi care actioneaza in cadrul acestor proceduri sunt trei: factorul termic, mecanic si chimic.
In functie de temperatura factorului terapeutic folosit, procedurile pot fi de crioterapie – temperatura in jur de 00 C, hidroterapia propriuzisa intre 50 si 400 C si termotarapia peste 400 C, a treia categorie utilizeaza vapori de apa, nisip, namol, parafina.
Excitantul mecanic care actioneaza la nivelul corpului este exprimat prin presiunea apei asupra corpului, inaltimea coloanei de lichid, masa totala de apa care intra in contact cu organismul.
Apa a fost utilizata ca vector principal de transport a energiei termice datorita proprietatilor fizice si fiziologice caracteristice:
capacitate termica mare – cantitate mica de apa transporta cantitati mari de caldura
termoconductibilitate mare de 25 ori mai mare decat a aerului
temperatura de indiferenta mare – 33 – 34C
Temperatura de indiferenta este temperatura la care schimburile calorice sunt minime
In relatia cu mediul exterior, orgismul intervine prin temperatura periferica.
Temperatura periferica medie a organismului uman este determinata de starea de nutritie (grosimea stratului adipos) irigatia tegumentului.
Functiile tegumentului in cadrul hidrotermoterapiei:
Tegumentul are o bogata retea vasculara cu o dinamica vasculara foarte accentuata. Reactiile vasculare de vasodilatatie si vasoconstrictie sunt foarte prompte.
Tegumentul are o retea de receptori mai ales senzitivi foarte bogata pentru toate tipurile de sensibilitati.
Tegumentul este un organ de schimb de caldura cu mediul ambiant, caldura fiind rezultata in cea mai mare parte din procesele metabolice permanente pe baza carora se intretin functiile vitale.

Importanta bacteriilor in viata omului si a plantei

Bacteriile sunt organisme unicelulare sau coloniale, răspândite pretutindeni în natură, în sol, în apa, în aer, în corpul plantelor, animalelor şi al omului. O celulă bacteriană este formată din: perete celular, membrană, citoplasmă şi substanţă nucleară difuză, numită nucleoid. La exteriorul peretelui celular, unele bacterii pot fi înconjurate de o capsulă gelatinoasă . Bacteriile pot prezenta unul sau mai mulţi cili dispuşi de jur împrejurul celulei sau la unul din capetele ei. Forma bacteriilor poate fi: sferică (coci), de bastonaş (bacili), de virgulă (vibrioni), de spirală (spirili). Majoritatea bacteriilor au nutriţie heterotrofă. Unele se hrănesc cu substanţe oganice pe care le descompun până la produşi simpli - bacterii saprofite, iar altele utilizează substanţele organice din celulele vii, producându-le diferite boli -bacterii parazite. Reproducerea se realizeaza prin ami¬toză.2.Importanţa unor bacterii în unele ramuri industriale Biotehnologiile tradiţionale sunt utilizate cu succes în industria alimentară. La baza lor se află procesele de fermentaţie – descompunerea substanţelor organice- în condiţii aerobe sau anaerobe şi formarea produselor intermediare (acetonă). Diferite tipuri de microorganisme: drojdiile (fermentaţia alcoolică),bacteriile lactice (fermentaţia lactică) pot provoca procesul de fermentaţie. Caşcavalul se pregăteşte din lapte cu utilizarea bacteriilor speciale (uneori şi a ciupercilor). Bacteriile se înmulţesc foarte repede în organismul uman şi în alimente: în doar 9 ore, o bacterie dă naştere la alte 100 milioane de bacterii. Pneumonia- este boala caracterizată prin inflamarea plamânilor si care este cauzată de bacterii, viruşi sau iritanţi chimici. Este o infecţie sau o inflamare gravă în care plamânii se umplu cu puroi sau alte lichide. Scarlatina-este cauzată de bacteria numita Streptococul beta-hemolitic din grupul A. Este sensibil la dezinfectante. Este sensibil la antibiotice în special la penicilina. Unele dintre cele mai bune remedii pentru bolile provocate de bacterii sunt antibioticele care trebuiesc luate numai sub prescripţia medicului.